Premierul Marcel Ciolacu a avut luni o întrevedere în Statele Unite cu șeful Pentagonului, Lloyd Austin. Anterior, premierul Ciolacu a depus o coroană la Cimitirul Eroilor Arlington din Washington.
Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu mai mulți români stabiliți în SUA, în cadrul unei recepții organizate la Washington. Acesta a susținut la eveniment că românii nu pot fi aduși înapoi în țară decât dezvoltând serviciile publice şi infrastructura și că și el și-a dorit la un moment dat să plece din România.

Marcel Ciolacu urmează să aibă întâlniri cu secretarul de stat Antony Blinken și cu secretarul pentru Energie Jennifer Granholm.
Marți, premierul are programată o întâlnire cu reprezentanții companiei Lockheed Martin, urmată de întrevederea cu conducerea Comitetului pentru forțe armate din Camera Reprezentanților, copreședinții Mike Rogers și Adam Smith.
De asemenea, Marcel Ciolacu are programate discuții cu co-președinții Comitetului pentru relații externe din Senatul SUA, senatorii Ben Cardion și James Risch.
Ziua de marți include și o întâlnire cu reprezentanții companiei Google, precum și cu conducerea United States Energy Association (USEA).
Miercuri, la New York, Marcel Ciolacu se va întâlni cu Ronald S. Lauder, președintele Consiliului Evreiesc Mondial, precum și cu Antonio Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite.
:format(webp):quality(webp)/http://b1tv.ro/wp-content/uploads/2023/12/1701710636original_whatsapp_image_2023-12-04_at_19.18.47.jpeg)