Proiectul de lege care simplifică procedura adopției și oferă un concediu de maximum un an pentru acomodarea între părinte și copil, adoptat de Camera Deputaților

Proiectul de lege care simplifică procedura adopției și oferă un concediu de maximum un an pentru acomodarea între părinte și copil, adoptat de Camera Deputaților
foto: lexcafe.ro

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii adopției, prin care se vrea simplificarea procedurilor și un concediu de maximum un an pentru acomodarea între părinte și copil, a fost adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților, arată agerpres.ro.

Atât PNL, cât și PSD, au anunțat că vor susține acest proiect în cadrul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaților.

"Proiectul de lege vine în sprijinul copiilor abandonați și al familiilor care doresc să adopte. (…) Acest proiect dorește să contribuie la creșterea numărului de copii adoptați, pentru a oferi o șansă de a crește în siguranța și dragostea unei familii. În România, de ani de zile, numărul copiilor abandonați în sistem este constant, în jur de 60.000, și peste 1.000 de copii în fiecare an sunt abandonați în spitale, dintre aceștia anul trecut, până la 30 septembrie, doar 3.800 au fost declarați adoptabili și doar 562 au fost adoptați, anul trecut, în România și 11 copii au fost adoptați internațional", a declarat deputatul PNL Florica Cherecheș.

"Anul trecut, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, prin Ministerul Muncii, a inițiat modificarea cadrului procedural privind adopțiile, astfel încât acest sistem să devină mult mai flexibil pentru a putea da o șansă fiecărui copil care a fost abandonat sau care a fost scos din familie din anumite motive de a se bucura de dragostea unor părinți", a specificat și deputatul PSD Rovana Plumb.

Inițiativa legislativă are în vedere acordarea unui concediu de un an de acomodare între părinte și copil, la cererea părintelui, care se aplică la copiii cu vârsta de peste doi ani. Indemnizația aferentă are o valoare de 1.700 de lei pe lună.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului