Politică - 13 dec, 18:57
PSD este de acord cu abrogarea OUG 114, ordonanță dată tot de social-democrați în timpul Guvernului Dăncilă.
Dacă PSD e de acord cu abrogarea OUG 114, asta înseamnă că își recunoaște greșeala, l-au întrebat jurnaliștii RFI pe Marcel Ciolacu.
“Nu, nu”, a răspuns acesta.
În viziunea social-democraților, faptul că își contestă practic propria lor decizie este doar “o nouă abordare”.
“Este o nouă abordare și cred că au fost mult prea multe lucruri în OUG 114 reglementate și poate ar trebui reglementate prin legi separate. Diferența e că sunt toate calup și există lucruri în 114 care puse în practică, nu au avut efectele scontate de guvernarea PSD în momentul acela”, explică liderul interimar al formațiunii.