Deputatul PMP de Prahova, Cătălina Bozianu, susține, într-o declarație politică, faptul că PSD reprezintă „cel mai mare dezastru pentru învățământul românesc”. Bozianu critică afirmația făcută de Liviu Dragnea la Congresul PSD, potrivit căreia „reforma învățământului a eșuat”.
„Declarația ipocrită a lui Liviu Dragnea este simptomatică pentru modul în care PSD înțelege să-și asume responsabilitatea pentru propriile decizii greșite, pentru politicile catastrofale pe care le-a asumat și le-a aplicat în România, timp de 20 de ani cât s-a aflat la guvernare. Fie că s-a numit „Ministerul Învățământului” sau „Ministerul Educației”, autoritatea guvernamentală care, prin lege, are în grijă școala românească, a fost condusă, vreme de două decenii de miniștrii de la partidul al cărui șef suprem este acum Liviu Dragnea”, afirmă deputatul PMP. Cătălina Bozianu consideră că, prin declarația sa de la Congres, liderul PSD profită de răbdarea românilor.
„Numai că, în materie de școală, răbdarea noastră, a părinților de elevi ai unui sistem de educație eșuat, a ajuns la capăt. Noi nu putem uita că Liviu Dragnea și PSD l-au pus în funcție și l-au susținut timp de un an pe ministrul catastrofal, Liviu Pop, creatorul crizei manualelor, căreia i-am cerut de nenumărate ori demisia, de la tribuna Parlamentului. Noi nu putem uita că, din cauza guvernării PSD, la începutul acestui an școlar, s-a înregistrat cel mai mare număr de școli din mediul rural care nu au putut fi deschise la timp din cauza lipsei investițiilor în infrastructura școlară”, afirmă Bozianu, care apreciază că dezastrul din educație va fi, „din păcate, decontat de copiii noștri”.