Victor Ponta a reacționat pe pagina sa de Facebook, după ce Crin Antonescu a spus “marea problemă cu Victor Ponta nu e că e trădător, ci că e travestit”.
Ponta a menționat că el nu va răspunde niciunei jigniri din partea contracandidaților și că nici nu îi va ataca personal.
“Nu voi răspunde niciunei jigniri din partea contracandidaților și nu voi ataca personal pe niciunul dintre ei. Românii s-au săturat de gâlceava politicienilor, de zâmbetele și râsetele lor arogante!
Eu am un proiect pentru România și pentru români; si am experiența și curajul necesare pentru a-l pune în practică! Trebuie să redăm demnitatea și respectul, valorile naționale tradiționale și democratice, bunăstarea și încrederea în viitor – exact ceea ce actualul sistem, reprezentat de Domnul Iohannis și liderii PSD-PNL-UDMR, a distrus în ultimii 10 ani!
Am încredere în destinul național și european al României! Împreună, vom pune doar România pe primul loc!
Ps – un mesaj de un specialist in care am 100% incredere : “ieri la A3 , cu tot “Sistemul” de pesedisti, penelisti, si udemeristi calare pe al , Crin a pus bomboana pe coliva campaniei lui electorale”, a scris Ponta, pe Facebook.
Crin Antonescu, candidatul Alianței „România Înainte” la alegerile prezidențiale din luna mai, a discutat, luni, în cadrul unui interviu la Antena 3 CNN despre adversarii, dar și despre aliații săi politici.
Pe Victor Ponta l-a menționat ca fiind pe primul loc în topul trădătorilor.
“Trădătorul nu e mare, dar e trădător. Victor Ponta. By the way, marea problemă cu Victor Ponta nu e că e trădător, ci că e travestit. Vorbesc doar de politică aici, nu de altceva. Am avut oameni politici sau de care am fost apropiat în decursul timpului, cum ar fi Stelian Tănase, Dinu Patriciu, o personalitate care lipsește României de mulți ani. A însemnat mult pentru mine, deși nu am avut relații de afaceri cu el, cum s-a vorbit mult prost și calomnios. Au fost oameni cu care am construit, ei fiind mai tineri; nu pot să spun că i-am format, dar cu care, din postura de mai bătrân, am colaborat. Oameni care au făcut și fac lucruri importante – Eduard Hellvig, Mircea Roșca. În ultimii zece ani, cel mai apropiat politician mi-a fost Adina Vălean, și vorbesc de politician”, a spus Antonescu.