Rovana Plumb: O sută de mii de tineri și-au găsit de muncă din 2014 până în prezent

Rovana Plumb: O sută de mii de tineri și-au găsit de muncă din 2014 până în prezent
Foto: B1 TV

Rovana Plumb, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat marți că prioritatea guvernului este accelerarea implementării schemei de garanții pentru tineret, care presupune nu numai consiliere și orientare profesională, ci și angajare.

Potrivit ministrului Muncii, din 2014 până în prezent, o sută de mii dintre cei 255.000 de tineri care au beneficiat de program și-au găsit de muncă, notează Agerpres.

„Am discutat cu ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, și o să realizăm o schemă națională în ceea ce privește angajarea tinerilor, pentru că aceasta este ținta proiectului. Sunt o serie de măsuri pe care le-am luat, ca Guvern, la sugestiile pe care le-ați transmis. (…) Noi avem o țintă ca, până în anul 2020, pe Programul operațional capital uman dedicat tinerilor, 441.000 de tineri să beneficieze de acest program, iar suma aferentă este de 471 milioane lei”, a declarat Plumb.

Ministrul a adăugat că șomajul în rândul tinerilor a scăzut „considerabil”, de la o rată de peste 25% în anul 2012, la una de 20,4% astăzi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`