Război civil în USR: Peste 500 de semnături împotriva deciziei lui Barna de a o exclude pe Olimpia Ardelean. Goțiu: „Dane, oprește vânătoarea de țapi ispășitori”

Război civil în USR: Peste 500 de semnături împotriva deciziei lui Barna de a o exclude pe Olimpia Ardelean. Goțiu: Dane, oprește vânătoarea de țapi ispășitori
Foto: Facebook/ Mihai Gotiu

Se aprinde scandalul intern din USR pornit de la decizia președintelui formațiunii, Dan Barna, de a o exclude din partid pe Olimpia Ardelean după ce aceasta a semnalat probleme cu semnăturile la inițiativa Fără Penali. Peste 500 de membri importanți au semnat o scrisoare prin care îi cer lui Barna să revină asupra deciziei și îi aduc mai multe critici privind felul în care a ales să conducă formațiunea.

Această scrisoare a fost publicată integral de către senatorul Mihai Goțiu:

CEI 500 DE LA USR. ȘANSA USR ȘI A ROMÂNIEI. Scrisoare deschisă către Dan Barna, în contextul excluderii Olimpiei Ardelean

Dragă Dan Barna,

Peste 500 de membri USR semnaseră (până la ora acestui mesaj) solicitarea legată de revenirea asupra deciziei în cazul Olimpiei Ardelean și renunțarea la execuțiile și epurările membrilor critici la adresa conducerii. În acest context, sunt dezamăgit de primele tale reacții publice pe această temă. Pe de o parte, pentru că prezintă trunchiat și manipulativ ceea ce s-a discutat și s-a votat, miercuri seara, în Biroul Național (BN). Pe de altă parte, pentru că această mobilizare extraordinară a membrilor USR împotriva a ceea ce percep ca fiind o greșeală majoră și un abuz, arată că avem un partid viu, dinamic, în care respectarea principiilor și a spiritului fondator e mai presus decât orice calcul politic de moment.

Mobilizarea reprezintă un semn de sănătate pentru USR și motivul pentru care am câștigat (și ne-a fost acordată) încrederea a sute de mii și milioane de cetățeni români. Pentru asta am fost votați, nu pentru cartoanele viu colorate de pe Facebook sau pentru imaginile ori sloganurile frumoase de pe blocurile din orașe, plătite cu sute de mii și milioane de euro!

Oli, USR și injuriile

Legat de motivarea excluderii Olimpiei Ardelean știi prea bine, ai fost și tu de față la ședința BN de miercuri, în care am solicitat, de mai multe ori, chiar dacă am fost întrerupt, să fie clarificat, dincolo de orice dubiu, ce sesizări discutăm împotriva ei și motivațiile lor. Și chiar dacă a existat și o sesizare legată de injurii (faptă pe care Oli a recunoscut-o și pentru care și-a cerut scuze și a acceptat să fie sancționată), în peste 90% din timp s-au discutat sesizările privitoare la postarea pe care a făcut-o pe Facebook, cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale și modul în care această postare ar fi afectat imaginea partidului sau cum, și citez din câțiva colegi acuzatori, ”ar fi avut potențial să afecteze imaginea USR”.

Dacă ar fi fost vorba (doar) de injurii și jigniri (nu că asta ar fi o scuză), există o listă lungă ”de așteptare”, începând cu un coleg trimis să ne reprezinte la Bruxelles și cu tine, Dan Barna, continuând cu mine și cu mulți alți colegi care, în momente tensionate, în spațiul public ori în discuții interne, am trecut peste limitele adresărilor colegiale. Eu îmi cer scuze, sper să o faci și tu, iar dacă asta nu rezolvă problema, propun să trecem la sancțiuni cu titlu de exemplu începând cu noi, cei din conducerea partidului.

Prejudiciu de imagine? Sau MULȚUMIRI PUBLICE?

Privitor la ”prejudiciile de imagine aduse USR”, nu a fost vreo șmecherie ori vreo tentativă de tergiversare, atunci când am solicitat amânarea discuțiilor din Biroul Național până când va exista o decizie a Comisiei Naționale de Arbitraj (CNARB) legată de sesizarea depusă de Olimpia Ardelean de aproape un an. Pentru că (și din nou observ că ai prezentat faptele trunchiat și manipulativ), sesizarea lui Oli nu e legată de faptul că a descoperit listele de semnături false (nedepuse în urma demersurilor ei), ci de comportamentul unui coleg, angajat al USR și responsabil în campania#farapenali, care A VRUT SĂ DEPUNĂ LISTA CU SEMNĂTURI FALSE, chiar și după ce s-a dovedit că nu erau veridice! Dacă acest lucru e adevărat, e extrem de grav faptul că respectivul coleg nu a fost sancționat intern nici măcar cu o mustrare! Însăși faptul că vreme de atâtea luni sesizarea lui Oli nu a primit răspuns reprezintă circumstanțe atenuante, iar dacă ceea ce a reclamat se dovedește adevărat, perspectiva e total diferită!

Ceea ce merita Olimpia Ardelean erau MULȚUMIRI PUBLICE pentru că a observat și a acționat împotriva depunerii acelor semnături false, care ar fi putut să arunce în aer campania #farapenali și ar fi aruncat în derizoriu eforturile colegilor și mobilizarea fără precedent a societății civile în strângerea celui peste un milion de semnături.

Dane, bucură-te că ești președintele unui partid în care sute de membri contestă deciziile tale!

Iar dacă tot vorbim de ”riscuri potențiale de afectare a imaginii USR”, atunci faptul că un coleg, angajat la USR, a vrut să depună listele respective chiar și DUPĂ ce s-au dovedit că erau false, cum îl califici? Poți înțelege supărarea, iritarea și mobilizarea sutelor de colegi din USR, care au semnat deja solicitarea de anulare a excluderii, din perspectiva asta? Că o colegă care, prin acțiunile ei, a salvat campania #farapenali de la expunerea la un risc major a fost exclusă din USR (!), iar un alt coleg, care din neglijență (era responsabil de campanie) nu a observat că listele erau incorecte, ba, mai mult (dacă Oli are dreptate), a și vrut să le depună DUPĂ ce s-a demonstrat că erau false, e bine mersi, protejat și lăudat de conducere?

Dane, înainte de a continua cu faza de negare și de escaladare și radicalizare a situației, încearcă să analizezi decizia de miercuri din perspectiva de mai sus. Și adaugă la asta și modul în care au fost ”selectate” și celelalte sesizări care se aflau pe ordinea de zi, și care au fost amânate, toate împotriva unor voci critice la adresa unor acțiuni ale conducerii USR, iar unele dintre ele având același fond – de mutare a responsabilității de la cei care au expus USR unor vulnerabilități către cei care le-au semnalat (și mă refer, fără echivoc, la sesizarea împotriva lui Cosmin Stoenoiu).

Dane, oprește vânătoarea de țapi ispășitori. Nu postarea Olimpiei Ardelean e cauza scorului de la cele mai recente alegeri. Iar problema USR nu e faptul că avem colegi vocali și critici la adresa acțiunilor conducerii USR, cum e Cosmin Stoenoiu și alții. Dimpotrivă, acesta e MARELE AVANTAJ COMPETITIV al USR! Că avem asemenea colegi și mulți alții care îi susțin. Nu poți găsi un vaccin mai bun împotriva transformării USR într-un partid din categoria ”aceeași mizerie”, decât astfel de colegi și un asemenea spirit!

Sper ca și tu, și ceilalți colegi din BN care au votat, miercuri seara, excluderea să înțelegeți cât mai repede asta și să acționați în consecință. Și îți garantez că, atâta vreme cât acest spirit critic nu e extirpat din USR, chiar vom reuși să schimbăm România. În bine!

Reamintim că mai mulți membri s-au strâns, joi seară, în fața sediului central, unde au organizat un protest mut față de atitudinea liderului Dan Barna și a celor din jurul său. De altfel, vineri, se anunță o mișcare similară, începând cu ora 19:00. (Detalii AICI)

Ei, bine, nu la mult timp după, USR a lansat un comunicat de presă, în care susține că „Olimpia Ardelean NU a fost exclusă pentru că a semnalat probleme cu semnăturile la inițiativa Fără Penali, ci pentru că a fost reclamată de 15 colegi pentru jigniri și pentru o poziție publică ce a afectat imaginea USR în ultima campanie”. (DetaliiAICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`