Șef tehnocrat la Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR). Doru Dragoș Cazan este considerat un specialist în domeniul gospodăririi apelor și al managementului riscului la inundaţii, având o experiență de 30 de ani.
Doru Dragoş Cazan a fost numit în funcţia de director general al ANAR și își va începe mandatul de marți, 20 ianuarie. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a optat pentru un șef tehnocrat, în contextul marilor scandaluri de lunile trecute care au zguduit instituția. Informația a fost confirmată oficial de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă.
„Numirea directorului general al ANAR este prerogativa ministrului mediului, însă am ales să organizăm această procedură de selecţie deschisă şi să o ducem până la capăt în deplină transparenţă”, a transmis Diana Buzoianu, conform comunicatului.
Potrivit sursei citate, la procedura de selecție s-a prezentat un număr mai mare de candidați. Acest lucru indică, potrivit ministrului, „un interes real pentru reformarea și profesionalizarea acestei instituții.
„Numărul mare de candidaţi şi calitatea profesională a acestora au arătat că există un interes real pentru reformarea şi profesionalizarea acestei instituţii. Am decis ca, pe baza analizei tuturor informaţiilor relevante cu privire la candidaţii care s-au înscris în această cursă, nominalizarea mea să fie în favoarea unui specialist cu experienţă solidă în sistemul de gospodărire a apelor, capabil să gestioneze atât provocările imediate, cât şi reforma de care ANAR are nevoie”, a mai transmis Buzoianu.
Doru Dragoș Cazan s-a mai aflat la conducerea ANAR, ca director general, în 2015. Noul șef tehnocrat al ANAR este absolvent al Facultăţii de Hidrotehnică a Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti. Mai deține un titlu de doctor în inginerie civilă – specializarea Hidraulică și deţine un master în Managementul Sectorului Public (SNSPA). Totodată, a beneficiat de mai multe cursuri şi stagii de pregătire în Franţa şi Germania.
Cazan are o carieră în domeniul hidrologic de peste trei decenii. El este specializat în gospodărirea apelor, managementul riscului la inundaţii şi coordonarea investiţiilor publice în infrastructura hidrologică. A reprezentat România în numeroase grupuri de lucru bilaterale şi internaţionale privind calitatea apelor şi managementul Dunării. A contribuit direct la modernizarea sistemelor de monitorizare hidrologică la nivel naţional.
Din 2021, a ocupat funcția de director tehnic în cadrul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). De asemenea, anterior, a fost şef al Serviciului Managementul Riscului la Inundaţii şi Secetă la INHGA.
Între 2012 și 2020, a condus Departamentul Managementul Resurselor de Apă din cadrul ANAR. În această funcție, a fost responsabil cu monitorizarea cantitativă şi calitativă a apelor. De asemenea, a coordonat procedura de emitere a avizelor şi autorizaţiilor şi implementarea Directivei Cadru Apă.