Noul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sevil Shhaideh, a declarat joi, că Liviu Dragnea este omul de la care a avut cel mai mult de învățat în materie de administrație publică.
„E o onoare pentru mine să preiau acest mandat de la singurul ministru adevărat al Administrației Publice și Dezvoltării Regionale. (…) Preiau un minister pe care dl ministru Dragnea l-a organizat, avem strategie, avem viziune, avem programe. Responsabilitatea mea, și a echipei și a colegilor pe care îi am este să continuăm aceste proiecte. (…) Nu pot decât să doresc tuturor același spirit de echipă și dacă ați crezut că până acum ați muncit mult, vă asigur că vom munci și mai mult”, a spus Shhaideh, citată de Agerpres.
La rândul său, Liviu Dragnea a susținut că are mare încredere în Sevil Shhaideh și s-a oferit să o ajute pe aceasta cu expertiza sa.
„Am foarte mare încredere în Sevil Shhaideh. O cunosc de foarte mulți ani, am lucrat împreună foarte strâns în acest minister. Practic, ministerul nu are nicio necunoscută pentru dumneaei. Sunt convins că va avea puterea să lucreze în minister și ca ministru, nu numai ca adjunct de ministru și cred că va gestiona foarte bine lucrurile. (…) Oricând aveți nevoie de un sfat, eu sunt foarte aproape, aici, peste drum, la Parlament. Ne putem vedea dacă aveți nevoie de un sprijin sau de un sfat”, a subliniat Dragnea.
Întrebată ce calitate a avut Dragnea la cununia sa și dacă îl consideră părinte spiritual, Sevil Shhaideh a replicat: „Martor. (…) El nu este părinte spiritual că a participat la cununia mea. După cum a menționat domnul Dragnea, lucrăm împreună de peste 15 ani. Într-adevăr, este omul de la care am învățat cel mai mult la nivelul administrației publice”.
„La acea cununie” au fost mai mulți martori, inclusiv Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJ Constanța,a completat Dragnea.
„Am fost mulți martori și chiar putem să depunem mărturie că lucrurile au fost în regulă. Dincolo de răutățile care au apărut în presă (…), acolo am vrut toți prietenii d-nei ministru de la acea vreme să fim prezenți la un moment fericit din viața dumneaei și ne-a oferit calitatea de martor. N-am fost naș. Dacă ar fi fost ocazia, n-aș fi refuzat”, a explicat fostul ministru al Dezvoltării.