Sorin Ovidiu Vîntu insistă că este absolut necesar ca social-democrații să se descotorosească de Liviu Dragnea. Într-o postare pe Facebook, el susține că și în România criza a început să-și arate colții, iar cu miniștrii pe care și i-a pus Dragnea e aproape imposibil s-o traversăm fără traume majore.
Vîntu scrie că este necesar ca PSD să-l alunge pe Dragnea, să-și pună profesioniștii la treabă și să facă pace cu sistemul bancar.
”Eroticus trebuie să plece
Încă de la finele anului trecut, planeta a intrat în criză. Ea a început, după cum se poate vedea, să-și arate colții și în România. Cu miniștrii pe care și i-a pus Dragnea, este aproape imposibil s-o traversăm fără traume majore. Băi PSD-iștilor, l-ați îmbogățit peste măsură, l-ați scăpat de pușcărie, a venit timpul să-l trimiteți dracului acasă și să vă scoateți profesioniștii la treabă.
Două sunt măsurile obligatorii pe care trebuie să le luați. Urgenta eliminare a lui Dragnea de pe scena politică și pace cu sistemul bancar. Eroticus își va găsi alinarea în brațele Irinucăi iar un sistem bancar prietenos se va dovedi a fi vital în ceea ce urmează”, a scris Sorin Ovidiu Vîntu, pe Facebook.