Tăriceanu: Funcționarii Comisiei Europene și-au asumat un rol de tutore, de tătic al României (VIDEO)

Tăriceanu: Funcționarii Comisiei Europene și-au asumat un rol de tutore, de tătic al României (VIDEO)

Călin Popescu Tăriceanu a lansat o serie de critici dure la adresa funcționarilor Comisiei Europene.

Scandalul a izbucnit după apariția în spațiul public a unei scrisori a Comisiei Europene, din 2012, în care se cereau informaţii despre dosare din instanţe. Dosarele îi vizau pe Gheroghe Copos, Adrian Năstase, Şerban Brădişteanu, Ion Dumitru, Decebal Traian Remeş, Dan Voiculescu, George Becali, Cătălin Voicu sau Tudor Chiuariu.

Premierul Viorica Dăncilă i-a trimis președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, o scrisoare pentru a cere lămuriri în acest caz.

”Am discutat cu doamna premier, că ne-am întâlnit la concertul lui Tudor Gheorghe. Am întrebat-o dacă i-a plăcut concertul (râde). Am felicitat-o pentru scrisoarea pe care i-a trimis-o președintelui Comisiei Europene, în legătură cu lista neagră din 2012”, a declarat Tăriceanu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

La observația unui reporter potrivit căreia versiunea în engleză a scrisorii trimise de Dăncilă este mai ”moale” decât cea în română, liderul ALDE a susținut: ”mama îmi spunea că tonul face muzica. Se poate, dar cred că aici trebuie să fie aspectul secundar. E o chestiune extrem de serioasă. Eu n-am știut de această scrisoare și chiar salut demersurile presei din ultima vreme, care are curajul să scoată la suprafață lucruri anormale, care dovedesc că unii funcționari de la Bruxelles nu înțeleg că între Comisia Europeană și România trebuie să fie o relație de parteneriat, iar ei o văd altfel.

Tăriceanu a insistat că nu îi face reproșuri lui Jean Claude Juncker, ci unor funcționari din cadrul C.E.: ”nu e o schimbare de ton, e o scrisoare necesară de clarificare a modului în care unii funcționari, nu Comisia, că președintele Comisiei sunt convins că nu face astfel de confuzii…dar unii funcționari și-au asumat un rol care nu e normal, de tutore, de tătic al României. Se numește Mecanismul de Cooperare și Verificare, deci de cooperare!”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`