Tăriceanu, reacție în scandalul protocoalelor: Cei din Bundestag s-au crucit. Au spus că dacă s-ar fi întâmplat asta în Germania, ar fi luat țara foc (VIDEO)

Tăriceanu, reacție în scandalul protocoalelor: Cei din Bundestag s-au crucit. Au spus că dacă s-ar fi întâmplat asta în Germania, ar fi luat țara foc (VIDEO)

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că protocoalele încheiate de SRI cu instituțiile din sistemul judiciar nu au bază legală și că au adăugat la lege în mod nefiresc. În opinia liderului ALDE, aceste documente trebuie desecretizate.

”SUA se confruntă cu un pericol infinit mai mare. Cum rezolvă problemele fără să existe aceste protocoale? În aceste protocoale există cheia rezolvării problemelor? Codurile Penale sunt suficiente și nu e nevoie de adăugat la lege. Și, oricum, doar Parlamentul poate adăuga la lege.

Trei membri ai Comisiei SRI au luat contact cu comisia similară din Bundestag. Au discutat inclusiv despre asta. Ei s-au crucit, au spus că dacă s-ar fi întâmplat așa în Germania, ar lua Germania foc”, a declarat Tăriceanu.

El a mai susținut că în CSAT nu s-a discutat niciodată despre aceste protocoale.

”Ele nu au bază legală, au adăugat la lege în mod nefiresc și se impune ca toate să fie scoase la lumină”, a mai precizat președintele Senatului.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.