Politică
Prezent la ICCJ într-un nou termen în dosarul său de trafic de influență, secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, tună și fulgeră la adresa judecătorilor.
Întrebat de protestele din sistemul judiciar, Greblă a spus că, dacă el se află ”la Înalta Curte şi magistraţii în stradă înseamnă că s-a întors lumea cu susul în jos”, scrie Agerpres.
Toni Greblă este acuzat de procurorii DNA că, în perioada 2010 – 2015, în perioada când a fost senator și ulterior judecător la CCR, a făcut trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.