Pronosticul lui Traian Băsescu pentru Primăria Capitalei: „Dacă luăm tradiția PSD, nu va câștiga Băluță. Tradiția PSD spune că ei își omoară singuri candidații” (VIDEO)

Pronosticul lui Traian Băsescu pentru Primăria Capitalei: „Dacă luăm tradiția PSD, nu va câștiga Băluță. Tradiția PSD spune că ei își omoară singuri candidații” (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat acuzații dure în emisiunea Special B1, moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV, la adresa PSD-ului. Băsesci consideră, de asemenea, că situația financiară a Bucureștiului își are originile în perioada în care Adrian Năstase a decis ca Bucureștiul să aibă 7 bugete. În opinia sa, această decizie a slăbit considerabil capacitatea Primăriei Generale de a gestiona orașul.

Traian Băsescu a lansat acuzații dure. De ce nu va câștiga Daniel Băluță alegerile

De asemenea, Băsescu a discutat și despre alegerile pentru Primăria Capitalei. Fostul președinte spune că Daniel Băluță, candidatul PSD la Primăria Capitalei, nu are șanse reale să câștige, nu din cauza adversarilor, ci din cauza propriului partid. El a argumentat că PSD își sabotează frecvent candidații atunci când aceștia devin prea influenți.

„Dacă luăm tradiția PSD, nu va câștiga Băluță. Grindeanu nu are niciun interes să aibă al doilea om ca număr de voturi în propriul lui partid pentru că este un potențial înlocuitor și un înlocuitor gata oricând, fiind primarul general al Capitalei.

Tradiția PSD spune că ei își omoară singuri candidații. Nu o să uit că în cele două campanii ale mele la președinția României am primit dosare și filmări și împotriva lui Năstase și împotriva lui Geoană, de la PSD. Că nu le-am folosit, e altă socoteală, dar le-am primit și sunt o realitate pe care o știe tot staff-ul meu.

Băluță ar trebui să fie pregătit să nu câștige. Nu am făcut un pronostic. După părerea mea, este o competiție puternică, sunt trei candidați care au experință în administrație”, a spus Băsescu pe B1 TV.

Care sunt cei trei candidați la Primăria Capitalei care au deja experiență în administrație

În ceea ce privește competiția electorală, Băsescu consideră că lupta este una solidă și echilibrată, cu trei candidați care au deja experiență în administrație.

„Ciucu are experiență de la 6, Băluță de la 4, iar Drulă a fost ministrul Transporturilor. Deci nu sunt ziariști care vin să se facă primar într-un oraș de dimensiunile și cu dificultățile pe care le are Bucureștiul.”, a mai adăugat fostul șef de stat.

De ce nu va putea face schimbări majore viitorul primar al Capitalei

Fostul președinte crede însă că viitorul primar general, indiferent cine va fi, nu va avea posibilitatea să facă schimbări majore.

„Eu o să fiu foarte sincer. Bucureștenii nu trebuie să aibă așteptări foarte mari de la primarul general. De ce? Pentră că Năstase, în egoismul lui feroce, a distrus bugetul Capitalei, l-a spart în șapte, și, practic, la Primăria Capitalei abia mai sunt bani să plătească subvenția la încălzire și subvenția la STB și dacă mai sunt bani de câteva cheltuieli. Iar restul banilor sunt toți la sectoare, unde, cu multă veselie, plantăm panseluțe, facem tot soiul spectacole. Nu spun că nu se fac și unele lucruri necesare de genul școli reparate sau spitale susținute, dar un București cu 7 bugete…”, a explicat Băsescu.

Traian Băsescu afirmă că această situație ar trebui să trezească reacția cetățenilor.

„Bucureștenii ar trebui să se revolte. Și revolta merită dusă și împotriva partidelor, dar în mode deosebit împotriva acestui pușcăriaș, care e Adrian Năstase, care, nici mai mult, nici mai puțin, vine și dă lecții de dimineață până seara. El a distrus bugetul Bucureștiului ”, a mai precizat fostul președinte.

Ultima oră
23:32 - Social-democrați iau distanță de coaliție. PSD Dâmboviţa a votat împotriva guvernării cu Bolojan premier
23:03 - Soldați IDF acuzați de reținerea arbitrară a unei echipe CNN în Cisiordania. Protest al presei străine din Israel (VIDEO)
22:37 - Grindeanu insistă cu reforma de care fuge Bolojan. Reorganizarea administrativ-teritorială blocată de interese politice și dificultăți legislative
20:42 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 29 martie – 4 aprilie: „Există o putere cosmică formatoare, există ierarhii zodiacale, există simbolism astrologic” VIDEO
18:44 - Eveniment dedicat Zilei Mondiale a Somnului. Legătura dintre nutriție și odihnă, subiect de dezbatere într-un eveniment organizat de Banca Locală de Alimente Sectorul 6 în colaborare cu Institutul Marius Nasta și Centrul de Sănătate Sf. Nectarie (VIDEO)
17:36 - Pericol de inundații în mai multe județele. Hidrologii au emis o avertizare valabilă până luni
17:15 - Atentat cu bombă dejucat în centrul Parisului. Atacatorul viza o cunoscută bancă americană
16:41 - Pierderea în greutate depinde de rutina meselor zilnice. Dietele sunt mai eficiente dacă este urmat un tipar alimentar (Studiu medical)
16:20 - Trei jurnaliști libanezi, uciși de armata israeliană. Mașina în care se aflau a fost bombardată
15:58 - Sorin Grindeanu critică lipsa de transparență din coaliție privind fondurile din programul SAFE. Cum sunt cheltuite miliardele destinate investițiilor strategice