Traian Băsescu, despre candidatura la Primăria Capitalei: O să fac ceea ce trebuie (VIDEO)

Traian Băsescu, despre candidatura la Primăria Capitalei: O să fac ceea ce trebuie (VIDEO)
foto: jurnalistii.ro

Candidatura lui Traian Băsescu la Primaria Capitalei rămâne învăluită în mister! Fostul preşedinte a declarat că a luat o decizie în acest sens, însă nu o va face publică decât la momentul potrivit, potrivit B1 TV.

Cu toate că înscrierile în cursa pentru Primărie se încheie în curând, Băsescu susţine că nu are motive să se grăbească. Fostul șef de stat este deschis unor negocieri și pentru funcţia de premier.

Traian Băsescu, despre candidatura la Primăria Capitalei: O să fac ceea ce trebuie

#DIRECT_ONE_l3j5kg#

"Decizia mea este luată, dar nu consider oportun să vă spun ce decizie am luat. (…) O să fac ceea ce trebuie, o să fac ceea ce se cade pentru un politician ca mine, care a obținut două mandate de parlamentar, două mandate de primar general, două mandate de președinte al României. Deci, am discernământul să fac ceea ce se cade să fac, după un asemenea background politic. (…) Eu de la politică am obținut toate funcțiile care se obțin prin vot — parlamentar, primar, președinte", a declarat Traian Băsescu.