Universitatea din București, reacție la noile acuzații de plagiat aduse ministrului Sorin Cîmpeanu: E necesară o analiză realizată de îndată de instituțiile statului. Condamnăm orice acțiune care încalcă etica și integritatea academică

Universitatea din București, reacție la noile acuzații de plagiat aduse ministrului Sorin Cîmpeanu: E necesară o analiză realizată de îndată de instituțiile statului. Condamnăm orice acțiune care încalcă etica și integritatea academică
Foto: Guvernul României / Facebook

Universitatea din București, condusă de rectorul Marian Preda, a reacționat în noul scandal de plagiat care-l vizează pe Sorin Cîmpeanu (PNL), ministrul Educației și principalul responsabil de implementarea proiectului „România Educată” al președintelui Klaus Iohannis.

Într-un comunicat remis edupedu.ro, Universitatea din București susține că în acest caz se impune o analiză serioasă, în afara oricărei presiuni de orice natură, care să se realizeze de îndată de către instituțiile statului responsabile, dar și de către instituțiile abilitate din cadrul universității implicate.

Anterior, într-o reacție separată, SNSPA a atras atenția că implicațiile acestei situații sunt devastatoare, mai ales când vorbim de credibilitatea și de performanța spațiului academic românesc.

Reacțiile vin după ce jurnalista de investigație Emilia Şercan a publicat pe PressOne o anchetă în care arată că Sorin Cîmpeanu a plagiat un curs universitar. El și-a însușit paternitatea creației unui număr de 13 capitole, trecându-se drept autor al lor. Șercan susține că numele autorilor originali au fost pur și simplu înlocuite cu numele lui Cîmpeanu în ediția din 2006, în care am descoperit plagiatul, dar și într-o variantă ulterioară, din 2009, publicată în aceeași formă.

În replică, Sorin Cîmpeanu a declarat că ar fi vorba despre un material „fără ISBN” și a acuzat că i se pun piedici în implementarea noilor Legi ale Educației. „Cei care lansează aceste acuze sunt un fel de habarnişti în domeniul educaţiei”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Universitatea din București, reacție privind plagiatul lui Cîmpeanu

„Universitatea din București rămâne constantă în apărarea fermă și în cultivarea normelor și a practicilor care se subscriu eticii și integrității academice. Condamnăm, astfel, orice acțiune care încalcă etica și integritatea academică.

Prin misiunea sa asumată, universitatea are un rol fundamental în societate. Universitatea este spațiul în care sunt formate elitele unei societăți, sunt promovate și protejate principiile care trebuie să guverneze orice societate democratică în care meritocrația, onestitatea și respectul pentru valorile autentice sunt pilonii dezvoltării sale.

Universitatea trebuie să apere aceste redute atât în interiorul său, cât și în exteriorul comunității academice, asumându-și astfel rolul fundamental pe care îl are în evoluția noastră, ca națiune.

În privința acuzațiilor de plagiat care i se aduc Ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, considerăm necesară o analiză serioasă, în afara oricărei presiuni de orice natură, analiză care să fie realizată de îndată de către instituțiile abilitate din cadrul universității implicate și de instituțiile responsabile ale statului.

În aceste vremuri tot mai tulburi, educația are nevoie de valori puternice și de un etos care să ghideze noile generații în formarea lor ca buni cetățeni, profesioniști desăvârșiți și implicați în societate”, a transmis Universitatea din București, potrivit edupedu.ro.

Ce spune SNSPA despre noile acuzații de plagiat aduse ministrului Educației

La rândul său, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a condamnat ferm orice practică asociată plagiatului.

„Plagiatul există în sistemul educațional din România, iar implicațiile sunt devastatoare, mai ales atunci când vorbim de credibilitatea și de performanța spațiului academic românesc;

Un plagiat rămâne plagiat, indiferent de nuanțele introduse sau care se doresc a fi introduse în legislație;

Utilizarea acestui subiect ca instrument de luptă politică sau de denigrare riscă să arunce o temă atât de importantă în derizoriu, afectând procesul de combatere a imposturii academice;

Problema plagiatului poate fi rezolvată doar dacă este tratată cu seriozitate de către universități și de către Ministerul Educației, fără ingerințe sau presiuni politice. Aceasta cade în sarcina experților, a celor care sunt respectați în mediul academic şi ştiințific, național şi internațional. De aceea, măsura promovată de actualul ministru al Educației de a desființa CNATDCU NU este una benefică și NU contribuie la reformă reală a învățământului”, a transmis SNSPA, potrivit edupedu.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe