Victor Negrescu, despre aderarea la Schengen: Președinția suedeză la Consiliul UE ar plănui un posibil vot în iunie, dar este nevoie de mai multă coerență și de o acțiune diplomatică mai clară din partea României

Victor Negrescu, despre aderarea la Schengen: Președinția suedeză la Consiliul UE ar plănui un posibil vot în iunie, dar este nevoie de mai multă coerență și de o acțiune diplomatică mai clară din partea României
Foto: Victor Negrescu / Facebook

Președinția suedeză la Consiliul UE ar plănui un posibil vot în iunie pentru aderarea la Schengen, dar pentru acest lucru este nevoie de mai multă coerență și de o acțiune diplomatică mai clară din partea României, a declarat eurodeputatul PSD, Victor Negrescu.

Victor Negrescu, discuții în Spania despre aderarea României la Schengen

Eurodeputatul social-democrat a efectuat o vizită în Spania, țara care va prelua președinția Consiliului UE de la Suedia în a doua jumătate a anului.

„Am discutat, la Madrid, cu mai mulți oficiali spanioli despre includerea aderării României la spațiul Schengen în contextul în care Spania va deține președinția Consiliului UE în a doua partea a acestui an și în cadrul căreia va organiza cel puțin două Consilii de Justiție și Afaceri Interne”, a scris Victor Negrescu, joi, pe Facebook.

El a precizat că „una dintre cele mai importante discuții” a fost cea purtată cu secretarul de stat responsabil de domeniul afacerilor europene și de viitoarea președinție spaniolă la Consiliul UE, Pascual Navarro Ríos.

„Am primit asigurări că Spania acordă o atenție sporită acestui subiect. Sunt convins că, dacă în aceste prime luni ale anului reprezentanții României vor fi mai incisivi și profesioniști în abordare, există premisele unui rezultat pozitiv sub președinția spaniolă”, a adăugat eurodeputatul PSD.

Victor Negrescu spune că PSD a decis să continue demesurile, cu toate că „subiectul nu este gestionat de miniștrii” social-democrați.

„Am mizat în aceste discuții pe faptul că familia social-democrată europeană a fost singura care a susținut în unanimitate aderarea României la spațiul Schengen și împreună cu conducerea Partidului Social Democrat am decis să continuăm demersurile, chiar dacă subiectul nu este gestionat de miniștrii noștri, pentru că acest obiectiv este central pentru țara noastră. De altfel, premierul social-democrat, Pedro Sanchez, a susținut în mod public aderarea României la spațiul Schengen, ceea ce confirmă bunele intenții ale partenerilor noștri spanioli”, a continuat oficialul.

„Din păcate, faptul că la viitorul Consiliu Justiție și Afaceri Interne, din 9-10 martie, acest subiect nu a fost inclus pe ordinea de zi ridică multe semne de întrebare și poate reprezenta o problemă, întrucât un nou vot trebuie pregătit temeinic și ține de România să creeze un nou moment în care să existe susținere pentru o astfel de decizie favorabilă. Din informațiile pe care le am, președinția suedeză la Consiliul UE ar plănui un posibil vot în luna iunie, dar pentru acest lucru este nevoie de mai multă coerență și de o acțiune diplomatică mai clară din partea României”, a adăugat Victor Negrescu.

„În cadrul vizitei de lucru de la Madrid, am avut întâlniri de asemenea cu prim-vicepreședintele Senatului Regatului Spaniei și președinte al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), doamna Cristina Narbona Ruiz, și cu secretarul PSOE pentru politici internaționale și cooperare pentru dezvoltare și vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste, doamna Hana Jalloul Muro”, a mai spus eurodeputatul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată