Victor Ponta a declarat că s-a gândit până în ultima secundă dacă să voteze sau nu, dar a ajuns la concluzia că este cel mai bine să participe. Liderul Pro România și-a exprimat speranța că la următoarele alegeri, în 2024, oferta de candidați va fi ceva mai bună.
„Cu siguranţă sunt mai puţini oameni prezenţi decât în 2014. Probabil, ca şi mine, mulţi s-au întrebat până în ultima secundă dacă să vină sau nu. Eu cred că e bine să participăm, chiar dacă nu suntem mulţumiţi de niciunul dintre candidaţi. Data viitoare, în 2024 să avem oferta mai bună din care să alegem”, a declarat Victor Ponta, citat de news.ro.
Cât despre prezența masivă a Diasporei la vot, fostul premier a susținut că e „un lucru excelent”, pentru că „e foarte bine că oamenilor, chiar dacă plecaţi din ţară, le pasă de cine va fi preşedinte”. El și-a manifestat speranța că politicienii vor fi interesați tot timpul de soarta românilor din străinătate, nu doar când sunt alegeri.