Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a explicat sâmbătă seara faptul că mărirea pensiilor pentru anii următoar este unul dintre subiectele de interes ale Guvernului, însă acestea trebuie să fie realizate după evaluările realizate la finalul anului în curs.
Violenta Alexandru a ținut să explice și faptul că o creștere a pensiilor trebuie să fie, în primul rând, susținută de resursele bugetare, iar orice promisiune de creștere, peste resursele pe care bugetul și le permite, este o mărire iresponsabilă.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a afirmat în cursul serii de sâmbătă, că pensiile trebuie să crească atât cât să acopere rata inflației. Aceasta susține că cei 14% adăugați la punctul de pensie sunt o creștere care să le permită oamenilor să-și acopere nevoile.
„Aceste pensii trebuie să crească cât să acopere rata inflaţiei. Rata inflaţiei este 2,7 la sută, iar noi am crescut la 14 la sută procentul de creştere al pensiilor. Am constant preocupaţi să nu acopere minimal, ci să fie o creştere care să permită oamenilor să-şi acopere nevoile”, a precizat ministrul Muncii, pentru România TV
Mai mult decât atât, Violeta Alexandru a explicat că autoritățile sunt preocupate de o creșteri ale pensiilor și pentru anii următori, însă acest lucru trebuie să fie realizat după efectuarea evaluărilor de la finalul anului 2020.
„Ne preocupă un calendar al creşterii şi pentru anii viitori, dar acest lucru trebuie făcut în mod evident pe baza evaluării după ce va rezulta la finalul acestui an”, a declarat ea.
Ministrul Muncii a ținut să precizeze că mărirea pensiilor trebuie să fie susținută de resursele bugetare, iar promisiunile care nu au avest lucru la bază, sunt iresponsabile.
„Această creştere trebuie susţinută de resursele bugetare pentru că nu de puţine ori ne-a fost atrasă atenţia tuturor celor care suntem în poziţii decizionale de către CCR că odată emisă decizia de pensionare nu revii asupra ei. (…) Orice promisiune de a creşte peste puterea bugetului de a o susţine este o promisiune ireponsabilă. E vorba şi de pensii şi de alocaţii”, a detaliat Violeta Alexandru.