Adidas nu îi va prelungi contractul lui Ilie Năstase, contract care data din 1972: „Așa i-au făcut și lui Messi”

Adidas nu îi va prelungi contractul lui Ilie Năstase, contract care data din 1972: „Așa i-au făcut și lui Messi”
Foto: Facebook @ Ilie Năstase

Ilie Năstase a anunțat că nu mai are contract cu Adidas, iar firma germană nu i-l va mai prelungi. Contractul fusese semnat în 1972, înainte ca „Nasty” să devină primul număr 1 mondial din istoria ATP, el fiind de altfel unul dintre primii jucători de tenis care au fost sponsorizați de gigantul de echipament sportiv, potrivit GSP.ro.

Adidas nu îi va prelungi contractul lui Ilie Năstase

„Nu mai am contract cu Adidas. Dacă o sa fac ceva, o să fac numai cu numele meu, fără o firmă de echipament”, a declarat Ilie Năstase pentru Telekom Sport.

În 1972, Adidas îl sponsoriza cu 100.000 de dolari pe an. Firma germană avea să suspende înțelegerea în 2017, în urma comentariilor pe care le-a făcut Ilie Năstase despre copilul Serenei Williams: „Să vedem ce culoare va avea. Ciocolată cu lapte?”.

„Ei sunt solidari în astfel de situaţii. Aşa i-au făcut şi lui Messi, când a avut problemele cu taxele. Nu au dat în presă, dar am auzit că aşa a fost”, a mai spus Ilie Năstase pentru Telekom Sport.

Pe baza contractului, de-a lungul vremii au fost realizate mai multe produse Adidas cu numele sau cu imaginea lui Ilie Năstase.

Ultima oră
23:58 - Guvernul se va reuni luni pentru a remedia situația școlilor private. Dan Vîlceanu: Se mai întâmplă asemenea lucruri. E fost o eroare, pur și simplu
23:43 - Gabriela Firea: PNL a pierdut alegerile, dar pune condiții. Noi nu suntem umbrela lor / Nu e adevărat că eu, Grindeanu și Tudose împingem PSD la guvernare (VIDEO)
23:21 - Anca Dragu: Întâlnirea de luni Ciucă – Cioloș nu e una de negociere. PNL şi PSD împing spre un cabinet minoritar. USR nu susține un astfel de guvern
22:52 - Loteria de Vaccinare, a patra extragere săptămânală. Care e numărul câștigător al marelui premiu de 100.000 de lei
22:35 - CSM: Noile restricţii anti-COVID nu se aplică instanţelor şi parchetelor
22:24 - Florin Roman (PNL): Am refuzat o eventuală intrare în Guvern acum a PSD / Sper ca la USR să nu găsim oameni care ne înjură toată ziua pe noi și pe președintele Iohannis sau care ne acuză că ne-am luat cu X sau cu Y (VIDEO)
21:54 - Accesul în sediile ANAF se va face doar cu certificat verde COVID, începând de luni
21:40 - Cristian Diaconescu (PMP), despre criza politică: Partidele stau cu ochii pe sondaje și sunt mai specialiste în ce trebuie să facă ceilalți (VIDEO)
21:17 - Protest în Capitală. Oamenii manifestează împotriva restricțiilor și vaccinării (VIDEO)
20:56 - Valeriu Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală e de 40% la populaţia adultă. Până la sfârşitul anului, sperăm să atingem pragul de imunizare colectivă prin vaccinare