FC Viitorul Constanța a anunțat, luni, că a ajuns la un acord cu echipa americană Columbus Crew, campioana en-titre la fotbal a SUA, pentru transferul internaționalului român Alexandru Mățan la formația din Major League Soccer.
„FC Viitorul Constanța și Columbus Crew au ajuns la un acord pentru transferul internaționalului Under 21 Alexandru Mățan la formația din Major League Soccer, campioana S.U.A în 2008 și 2020!În vârstă de 21 de ani, Mățan a evoluat în 24 de partide din acest sezon pentru echipa noastră (23 în Liga 1 și 1 în Cupa României)”, se arată într-un comunicat al clubului Viitorul.
Alexandru Mățan este un produs al Academiei Gheorghe Hagi și a devenit un component de bază al selecționatei de tineret.
„Produs al Academiei Gheorghe Hagi, unde a ajuns în 2009, Alex Mățan a îmbrăcat, în toate competițiile, de 66 de ori tricoul echipei FC Viitorul Constanța și a contribuit la câștigarea, în 2019, a Cupei și Supercupei României.Alex este un component de bază al Naționalei U21 a României, alături de care s-a calificat la C.E U21 din acest an.Mulțumim, Alex, pentru evoluțiile în tricoul negru-albastru și îți dorim mult succes la noua formație!”, se mai arată în același comunicat.
Cu Alexandru Mățan printre protagoniști, România U21 s-a calificat la următorul turneu final european dedicat naționalelor de tineret. La Euro vor lua partecele nouă câștigătoare ale grupelor din preliminarii, cele mai bune cinci echipe clasate pe locul al doilea, printre care și România U21, și selecționatele țărilor-gazdă, Ungaria U21 și Slovenia U21.
România U21 este în grupă cu selecționatele similare din Germania, Țările de Jos și Ungaria.
„Germania și Olanda sunt două țări cu tineri foarte talentați.Va trebui să dăm totul ca să ne calificăm mai departe. Trebuie să avem cel puțin dăruirea pe care au avut-o băieții anul trecut. Altfel, nu avem nicio șansă. Este o desfășurare inedită a competiției, în două părți, dar nu avem ce face, trebuie să ne supunem. Ne pare rău că, din cauza pandemiei de coronavirus, fanii nu vor fi în număr mare lângă noi. Din câte știu, în Ungaria poate veni lumea la stadion, dar într-un anumit număr. Ne dorim să fim cât mai mulți participanți de la Viitorul la turneul final, dar Mister va decide. Va fi un test de maturitate pentru noi, ne vom confrunta cu jucători pe care eu cel puțin îi văd doar la televizor. Vrem să facem o figură frumoasă și să ne calificăm mai departe. Cu siguranță, vom încerca să depășim performanța de anul trecut”, spunea Alex Mățan în decembrie 2020, potrivit Ziua de Constanța.