ANAF a blocat conturile lui Adrian Porumboiu pentru recuperarea a 3 milioane de euro

ANAF a blocat conturile lui Adrian Porumboiu pentru recuperarea a 3 milioane de euro
Foto: dolce-sport.ro

ANAF a blocat conturile fostului patron al FC Vaslui, Adrian Porumboiu, pentru a recupera 3 milioane de euro, în contul unei amenzi pe care firma latifundarului a contesat-o în instanță.

Potrivit economica.net, ANAF  a instituit poprire pe conturile firmei Comcereal Vaslui, parte a grupului de firme controlat de Adrian Porumboiu, pentru recuperarea a trei milioane de euro din amenda de 112 de milioane pe care latifundarul a primit-o de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Motivul amenzii este nedeclararea morții a 106 bovine pentru care acesta a primit subvenție de la stat. 

 ”Comcereal are poprire pe conturi de acum două săptămîni pentru 3 milioane de euro. Ne este foarte greu şi facem eforturi pentru a ne plăti furnizorii şi ratele bancare. A trebuit să întîrziem cu salariile, ceea ce nu s-a întîmplat pînă acum. Avem în total 2900 de angajaţi, din care 800 la Comcereal”, a spus Porumboiu.

Omul de afaceri a decis să atace in Instanță amenda primită în martie de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

„Vom câştiga în mod sigur aceste procese. Problema este că vor dura un an, timp în care sîntem deposedaţi de aceşti bani. Mai mult, statul român ne va rambursa suma de la bugetul de stat, iar fondurile europene se vor reîntoarce la UE”, a adăugat Porumboiu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`