Antrenorul echipei Schalke 04, Jens Keller, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, înaintea partidei cu Steaua, din prima etapă a Ligii Campionilor, că actuala campioană a României este foarte puternică, însă jucătorii săi vor face totul pentru a obţine victoria, potrivit Mediafax.
„Steaua este o echipă foarte puternică. A câştigat aproape toate partidele din acest sezon şi va fi un adversar greu de depăşit. Schalke e dispusă la efort şi vom face tot ce putem pentru a obţine o victorie. Îl cunosc pe Laurenţiu Reghecampf ca jucător, dar ca antrenor nu îmi pot face o părere. Am avut probleme în apărare, de care sperăm să scăpăm cât mai repede. Ştim că Steaua este o echipă foarte puternică, foarte combativă şi ne-am luat toate măsurile pentru meciul de mâine”, a spus Keller.
Jens Keller speră ca jucătorii săi să ajungă cât mai repede la forma sportivă pe care o are noul transfer, Kevin-Prince Boateng. „Ne bucurăm foarte mult că îl avem pe Kevin Prince în echipă. E un jucător cu potenţial foarte mare. El a găsit foarte repede forma la echipă, dar avem nevoie şi de ceilalţi jucători să fie la fel de competitivi”, a completat Keller.