Box: Lucian Bute își amână meciul împotriva argentinianului Roberto Bolanti, din cauza unei accidentări

Box: Lucian Bute își amână meciul împotriva argentinianului Roberto Bolanti, din cauza unei accidentări
Foto: bzi.ro

Boxerul român Lucian Bute, este nevoit, astfel, să amâne meciul pe care urma să-l dispute pe 6 decembrie, la Montreal, împotriva argentinianului Roberto Bolanti, după ce s-a accidentat în timpul unui antrenament, informează presa canadiană, citată de Agerpres.

Informația a fost confirmată și de promotorul galei de la Montreal, Jean Bedard care a anunțat că „Lucian a resimțit o durere în runda a 7-a sau a 8-a a unui antrenament prevăzut pentru 12 reprize. El a încheiat totuși ședința de pregătire.”

”Lucian m-a contactat la sfârșitul săptămânii. Este foarte nefericit, deoarece a investit mult timp, efort și bani pentru acest meci. Nu dorim ca el să urce în ring cu forțele diminuate. „, a mai declarat Bedard.

Astfel, medicii i-au recomandat sportivului un repaus de două săptămâni, deoarece antiinflamatoarele nu au avut niciun efect, precizează Radio Canada.

Lucian Bute a disputat 33 de meciuri ca profesionist, obținând 31 de victorii, între care 24 înainte de limită și 2 înfrângeri. El a cucerit titlul mondial IBF la supermijlocie în octombrie 2007, după victoria prin KO tehnic în fața columbianului Alejandro Berrio. Românul și-a apărat cu succes de nouă ori centura de campion mondial, înainte de a o ceda în mai 2012 englezului Carl Froch, care l-a învins prin KO tehnic în repriza a 5-a. Bute a disputat ultimul său meci pe 18 ianuarie 2014, când a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`