Campionul mondial de șah, Magnus Carlsen, l-a acuzat pe adversarul său, Hans Niemann, că a trișat

Campionul mondial de șah, Magnus Carlsen, l-a acuzat pe adversarul său, Hans Niemann, că a trișat
Carlsen (stânga) vs Niemann (dreapta) - sursă foto: captură YT

Campionul mondial de șah Magnus Carlsen l-a acuzat pentru prima dată în mod deschis pe colegul său Hans Niemann că a trișat, arată BBC.

Niemann l-a învins pe Carlsen luna aceasta

El a spus că Niemann a „trișat mai mult – și mai recent – decât a recunoscut public”, deși nu a oferit nicio dovadă.

Carlsen făcuse anterior acuzații voalate la adresa lui Niemann, care l-a învins luna aceasta.
Niemann, în vârstă de 19 ani, a negat că ar fi trișat în șahul competițional și l-a acuzat pe Carlsen că a încercat să îi distrugă cariera.

Adolescentul a recunoscut că a trișat online de două ori, pe când avea 12 și 16 ani, dar a negat cu tărie că ar fi trișat vreodată într-o partidă directă și chiar a spus că este dispus să joace nud pentru a-și dovedi buna credință.

Niemann, în vârstă de 19 ani, a negat că ar fi trișat în șahul competițional, sursă foto: captură YT

Carlsen dorește ca „trișatul în șah să fie tratat cu seriozitate”

Scandalul a început la începutul acestei luni, după ce Carlsen, considerat de mulți drept cel mai bun jucător din toate timpurile, a fost învins de Niemann la Cupa Sinquefield, punând capăt unei serii de 53 de meciuri fără înfrângere.

Ulterior, el a renunțat la turneu, deși mai erau șase runde de disputat, iar mai târziu a postat pe Twitter un clip în care se vede managerul de fotbal José Mourinho spunând: „Dacă vorbesc, voi avea mari probleme”.

Săptămâna trecută, cei doi s-au întâlnit din nou într-un turneu online, dar Carlsen a renunțat după ce a făcut doar o singură mutare, aparent în semn de protest față de participarea lui Niemann.

Carlsen a câștigat turneul, iar ulterior a declarat că va spune mai multe despre scandal, adăugând că dorește ca „trișatul în șah să fie tratat cu seriozitate”.

Urmăriți B1TV.ro și pe