CFR Cluj eliminată de Dinamo Minsk în turul trei preliminar al Ligii Europa

CFR Cluj eliminată de Dinamo Minsk în turul trei preliminar al Ligii Europa
Foto: buzznews.ro

Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa Dinamo Minsk, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa.

Astfel, clujenii au ratat calificarea în play-off-ul competiţiei.

În tur, scorul a fost 1-0 pentru Dinamo Minsk, scrie Mediafax.

Joi seară, golurile învingătorilor au fost marcate de Stasevici ’71 şi Udoji ’81 (penalti).

CFR Cluj a rămas în inferioritate numerică în minutul 26, când a fost eliminat Rada pentru un fault la Udoji.

CFR Cluj: Felgueiras – Susici, Larie, Rada, Camora – Monroy, Muniru – Deac, Negruţ (Guima ’46), Fl. Costea (Jazvici ’46) – Tade (Ivanovski ’67). Antrenor: Vasile Miriuţă.

Dinamo Minsk: Gutor – Karpovici, Politevici, Bangura, Veretilo – Simovici – Udoji, Voronkov (Diomande ‘5), Nikolici, Stasevici (Konţevoi ’90) – Adamovici (Figueredo ’86). Antrenor: Vladimir Juravel.