Sport
Antrenorul Cosmin Olăroiu a câştigat titlul de campion în Emiratele Arabe Unite, după ce echipa sa Al Ahli a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia Al Wasl, într-un meci din etapa a XXIII-a, relatează Mediafax.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Ahmed Khalil ’55 şi Grafite ’58, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Ricardo Oliveira, în minutul 6.
Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Al Ahli a acumulat 57 de puncte şi nu mai poate fi ajunsă de echipa clasată pe locul secund, Al Shabab.
Al Ahli a câştigat pentru a treia oară în istorie titlul de campioană, după ce s-a mai impus în sezoanele 2005-2006 şi 2008-2009.