CSM București și Rapid, învinse de echipele din Ungaria în Liga Campionilor! Momente bune de joc, năruite de căderi inexplicabile, în ultima etapă a anului

CSM București și Rapid, învinse de echipele din Ungaria în Liga Campionilor! Momente bune de joc, năruite de căderi inexplicabile, în ultima etapă a anului
Foto: Hepta.ro / SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

CSM București și Rapid au fost învinse de Ferencvaros, respectiv Gyor, duminică, în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin, la capătul unor partide în care au lăsat impresia că ar fi putut obține mai mult. A fost ultima etapă din acest an pentru cea mai importantă competiție intercluburi.

CSM București, învinsă de Ferencvaros în Liga Campionilor

Prima care a pierdut a fost campioana României, în Ungaria, scor 31-28. CSM București a condus la pauză, 18-17, dar a scăpat jocul din mână spre final și a suferit a patra înfrângere în cele opt meciuri disputate în actuala ediție a grupelor EHFCL.

Fără victorie în Ligă de patru etape, „tigroaicele” ocupă în acest moment poziția a 4-a, loc de calificare în optimi. CSM București are opt puncte, câte are și a 3-a clasată, Krim Ljubljana.

Clasamentul „s-a rupt” între primele două clasate, Metz (15 p) și Ferencvaros (14 p), și restul formațiilor din grupă.

Cristina Neagu a dat opt goluri în partida de la Ferencvaros

Rapid a pierdut în Polivalentă cu deținătoarea trofeului

Cotată cu șansa a doua, Rapid s-a ridicat la nivelul lui Gyor și părea că poate obține o remiză nesperată. Totuși, jocul echipei a continuat să fie marcat de greșeli, iar vicecampioana României a fost învinsă, scor 25-28.

Rapid are o singură victorie în ultimele șapte meciuri disputate în toate competițiile, într-o primă parte a sezonului în care echipa a fost mult sub așteptări.

În Ligă este abia pe 7, cu trei puncte după opt meciuri, în afara locurilor de calificare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`