Echipa Seattle Seahawks obține prima sa victorie în Super Bowl

Echipa Seattle Seahawks obține prima sa victorie în Super Bowl
Foto: abcnews.go.com

Echipa Seattle Seahawks a câştigat pentru prima oară în istoria sa marea finală a Ligii profesioniste de fotbal american (NFL), Super Bowl, informează AFP.

Ea a învins cu scorul de 43-8 (22-0) formaţia Denver Broncos, duminică, la East Rutherford.

Gruparea din Seattle s-a mai calificat până acum o singură dată în finala NFL, în 2006, când a fost învinsă de Pittsburgh Steelers.

Denver Broncos a pierdut, în schimb, cel de-al 5-lea Super Bowl, având în palmares şi două victorii, înregistrate în 1998 şi 1999.