Clubul de fotbal CFR Cluj a anunţat, joi, rezilierea contractului antrenorului principal Edward Iordănescu, după doar trei meciuri pe care acesta le-a avut pe banca echipei.
„În urma unui proces de modificare a structurii administrative, clubul CFR 1907 Cluj a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relaţiilor contractuale cu antrenorul principal Edward Iordănescu şi cu staff-ul său, aceştia făcând parte din vechiul proiect. Părţile şi-au strâns mâna, au rămas în cele mai bune relaţii şi nu au ce să-şi reproşeze, toţi cei implicaţi având singurul scop de a ajuta CFR-ul să îşi atingă obiectivele stabilite”, se arată pe site-ul campioanei României.
Edward Iordănescu a preluat echipa CFR Cluj după încheierea sezonului trecut, înlocuindu-l pe Dan Petrescu.
Sub conducerea sa tehnică, CFR a câştigat Supercupa României, după o finală cu CSU Craiova (scor 1-0), a remizat cu FC Botoşani, în prima etapă, pe teren propriu, şi a pierdut, scor 0-1, partida din prima manşă a turului al doilea preliminar, cu Malmo FF, de asemenea pe teren propriu, scrie news.ro.
În locul lui Edi Iordănescu a fost adus portughezul Antonio Conceicao.
„Suntem bucuroşi să vă anunţăm că Antonio Conceicao este, începând de astăzi, noul antrenor al CFR-ului! Tehnicianul portughez îşi va începe astfel cel de-al 3-lea mandat pe banca echipei noastre. În precedentele două mandate, în 2009 şi în sezonul 2015-2016, Conceicao a câştigat trei trofee, Supercupa şi Cupa României în două rânduri, 2009 şi 2016, iar noi, toţi cei din club, îl vom susţine pentru a face din nou performanţă la Cluj. Conceicao îi va avea în staff-ul său pe Luis Baltazar, antrenor secund, Cristian Moldovan, antrenor cu portarii şi Cristian Dragotă, preparator fizic. Bun venit înapoi la Cluj, Toni! Boa sorte, Toni!”, a anunţat clubul din Gruia.
În vârstă de 56 de ani, Conceicao a mai antrenat, în afară de CFR Cluj, echipele Braga, Naval, Estrela Amadora, Vitoria Setubal, Trofense, Belenenses, FC Braşov, Astra Ploieşti, Moreirense, Olhanense, Al-Faisaly, Nea Salamina şi, ultima dată, Penafiel.
(Foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA / Facebook)