EXCLUSIV // În ce stadiu sunt, de fapt, lucrările la stadioanele Steaua, Rapid și Arcul de Triumf. Arena din Ghencea va fi inaugurată abia în 2021 (FOTO + VIDEO)

Noul stadion din Ghencea / Foto: CSA Steaua

Stadioanele Steaua, Rapid și Arcul de Triumf din București sunt arenele a căror construcție se află în derulare. Toate 3 sunt incluse în planul pentru Campionatul European de Fotbal, iar construcția pentru două dintre acestea este pe ultima sută de metri.

Stadionul Steaua, din cartierul Ghencea este cel mai mare proiect. Va avea o capacitate de 30.500 de locuri și va găzdui meciuri de fotbal și de rugby. Potrivit MAPN, arena va fi inaugurată în aprilie 2021. Mai precis, primul meci ar putea fi programat pe data de 9 aprilie, dată la care a fost inaugurat vechiul stadion, în 1974.

Cel mai probabil, MAPN speră la o relaxare a măsurilor anti-COVID, pentru ca Steaua București să poată disputa prima partidă cu suporteri în tribune.

În ce stadiu sunt lucrările de la stadioanele din Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf

În ceea ce privește stadiul lucrărilor la Stadionul Ghencea, acestea decurg conform graficului, aspect punctat de către Compania Națională de Investiții și constructor.

„Lucrările la Stadionul Steaua sunt gata în proporție de 90%, la Giulești aproximativ40%, iar la Arcul de Triumf, de 90%. În acest moment nu există întârzieri”, a informat biroul de presă al Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru B1.ro.

„Stadionul Steaua are termen de finalizare octombrie 2020. Suntem în grafic, cu siguranță nu vor exista întârzieri.Beneficiarul final, adică Clubul Sportiv al Armatei va decide când îl va utiliza”, a declarat un reprezentant al constructorului Stadionului Steaua și Rapid, pentru B1.ro.

„Investiția finanțată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin CNI îndeplinește toate condițiile UEFA pentru omologarea stadionului ca unul de categoria a IV-a. În perioada următoare vor fi finalizate lucrările privind montarea gazonului, finisajele interioare și amenajările exterioare astfel încât să poată fi demarată recepția lucrărilor”, a notat CNI în urmă cu câteva zile pe pagina oficială de Facebook.

Stadionul din Ghencea reprezintăo investiție de 264,4 milioane de lei (54 de milioane de euro). Stadionul Rapid va avea 14.050 de locuri, o investiție de 123,7 milioane de lei (25 de milioane de euro), iar Arcul de Triumf va avea 8.100 de locuri, un proiect în valoare de 98,9 milioane de lei (20 de milioane de euro).

Cum arată Stadionul Steaua, al MAPN (VIDEO)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`