Roger Federer a decis în această toamnă să renunțe la cariera de tenismen profesionist, la 41 de ani, și să agațe racheta în cui. Accidentările din ultimul timp l-au măcinat pe multiplul campion care astăzi va juca ultimul său meci oficial, în cadrul Laver Cup.
Federer va susține un meci de dublu și îl va avea alături, de aceeași parte a fileului, pe Rafael Nadal (36 de ani), cel care a avut un discurs emoțional la conferința de presă de dinaintea acestui joc, notează eurosport.ro.
Rafael Nadal a avut un discurs încărcat de emoție, vorbind la superlativ despre colegul său, rememorând momentele pe care le-au trăit împreună, de-a lungul timpului. Mesajul spaniolului l-a impresionat vizibil pe elvețian, care cu greu și-a stăpânit lcrimile.
„Am trăit împreună lucruri extraordinare. Nu voi uita niciodată că am fost prezent la acest eveniment memorabil. Sunt foarte entuziasmat.
Sper că voi putea juca bine și, alături de Roger, să creăm un moment frumos și să câștigăm un meci. Abia aștept să joc din nou alături de Roger. A fost cel mai important jucător din cariera mea”, a spus vizibil emoționat Nadal, înainte de meciul de retragere al lui Federer.
#Nadal has spoken emotionally about playing in the same era as #federer as the iconic due prepare to share a court for the final time.
The two icons will play doubles at The O2 Arena on Friday night when they represent #TeamEurope in the #LaverCup . pic.twitter.com/iiFGAxaLG7
— World Rafa Nadal (@worldrafanadal) September 22, 2022
„Probabil unul dintre cei mai reprezentativi sportivi din istorie. Dacă vorbim despre perfecțiune pe terenul de tenis, vorbim despre Roger”, a adăugat Nadal, despre colegul și totodată fostul său adversar, Federer.
Roger Federer și Rafael Nadal au fost adversari în circuit de nu mai puțin de 40 ori. Ibericul a câștigat de 24 de ori împotriva lui Roger Federer, care rămâne cu 16 victorii în duelurile directe.
Cei doi vor juca diseară împreună în cadrul meciului de retragere al lui Federer, de la aproximativ ora 22:30, ora României, atunci când îi vor înfrunta pe Jack Sock și Frances Tiafoe.