Eliberat condiţionat după condamnarea primită în dosarul Transferurilor, Gigă Popescu vrea să-şi pună afacerile pe picioare, după pierderile financiare din ultima vreme.
Fostul căpitan al echipei naţionale intenţionează să investească în imobiliare, chiar dacă tocmai acest domeniu i-a adus în trecut mari dezamăgiri.
Eliberat condiţionat din închisoare după condamnarea de 3 ani şi o lună în dosarul Transferurilor, Gică Popescu are de gând să-şi deschisă o nouă afacere în domeniul imobiliar.
Fostul fotbalist fost surprins, cu un dosar în mână, plin de acte, in timp ce intra intr-o cladire de birouri, din zona Floreasca.
În ultimii ani însă, afacerile lui Gică Popescu nu au mers prea bine. În anul 2006, a inaugurat un complex de blocuri în Calafat, dar acestea nu s-au vândut iar fostul internaţional nu a avut niciun profit de pe urma acestei afaceri.
A urmat falimentul pe care l-a dat cu un complex comercial din cartierul Rahova, în care Gică Popescu a investit câteva milioane de euro.
Tot în acelaşi cartier al capitalei, Popescu a vândut în pierdere mai multe apartamente.