Gigi Becali dă afară un fotbalist adus în vară la FCSB: „Nu mai vede iarba în viața lui! La revedere, tată!”

Gigi Becali dă afară un fotbalist adus în vară la FCSB: „Nu mai vede iarba în viața lui! La revedere, tată!”
Foto: Hepta.ro / SportPictures / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gigi Becali a anunțat miercuri dimineață că fundașul central Rachid Bouhenna nu va mai evolua pentru FCSB. Patronul echipei consideră a fost nemulțumit de prestația fundașului în partida cu Chindia.

Gigi Becali îl dă afară pe Rachid Bouhenna, fotbalist adus în vară la FCSB

FCSB a învins-o pe Chindia Târgoviște, scor 3-2, și a bifat prima victorie în actuala ediție de campionat, însă vicecampioana a fost condusă la două goluri diferență, deși avea un om în plus pe teren. Gigi Becali spune că „meciul a fost încurcat” de Bouhenna, titularul schimbat în minutul 68, transmite GSP.ro.

„Cumpărarea va fi cumpărare și vor mai veni 2-3 jucători. Vor fi și atacanți și fundași centrali, că fundași centrali avem doar doi.

Bouhenna nu mai vede iarba în viața lui, adică iarba FCSB-ului! Cu Chindia nu a fost un meci dificil. Meciul a fost încurcat de un jucător, de Bouhenna. L-a lăsat pe ăla (n.r. Doru Popadiuc) să ia mingea: «Ia, bă, mingea, că mie nu îmi place!»

Un jucător mai greșește, dar când distruge echipa așa, păi cade echipa definitiv! La revedere, tată! La FCSB cumpără lumea bilete. Aici nu are voie să ajungă adversarul în 16 metri. Mingea la mine și goluri!”, a declarat Gigi Becali, la Pro Arena.

Urmăriți B1TV.ro și pe