Handbal: Cel mai bun portar din lume în 2011, Luminița Huțupan, și-a încheiat contractul la Oltchim Râmnicu Vâlcea

Handbal: Cel mai bun portar din lume în 2011, Luminița Huțupan, și-a încheiat contractul la Oltchim Râmnicu Vâlcea

Portarul Luminiţa Huţupan Dinu şi-a încheiat luni contractul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, după patru luni de la revenirea în poarta campioanei, informează Mediafax.

Contractul său cu Oltchim, care a fost semnat lunar de la revenire, a expirat luni, iar jucătoarea nu a mai făcut deplasarea cu formaţia vâlceană la Ploieşti, pentru meciul din etapa a XXIV-a, de marţi (ora 11.00). 

Votată cel mai bun portar al lumii în 2011, Luminiţa Huţupan Dinu are în palmares trei trofee de Liga Campionilor, cucerite cu Krim Ljubljana (2001, 2003), respectiv Kometal Skopje (2002).