Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, miercuri, că negociază cu doi oameni de afaceri străini pentru a-i coopta ca investitori la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare, după ce a fost refuzat de către Ion Ţiriac.
„Voi încerca să găsesc parteneri pentru a mi se alătura, pentru că unde sunt doi puterea creşte. Îmi doresc nişte oameni foarte serioşi. La Dinamo au fost şi cinci investitori şi şapte, care aparent stăteau foarte bine din punct de vedere financiar, dar au dus Dinamo aproape de faliment. Vedem, sper să găsesc un partener, e o perioadă destul de dificilă. Deocamdată sunt chetuieli foarte mari, se duc foarte mulţi bani pe datorii vechi. Acum pot să vă spun că domnul Ţiriac mi-a spus că nu intenţionează să investească în fotbalul românesc, iar ceilalţi doi sunt din străinătate”, a declarat Negoiţă, potrivit Mediafax.
Ionuţ Negoiţă a a cumpărat în vara anului 2012 acţiunile deţinute până atunci de Cristian Borcea, ulterior devenind acţionar majoritar prin retragerea lui Nicolee Badea şi Dragoş Săvulescu.