Jaqueline Cristian a fost învinsă în trei seturi de Angelique Kerber, luni, la Paris, și părăsește turneul de tenis de la Jocurile Olimpice în turul al 2-lea.
Românca a cedat un prim set extrem de disputat, dar s-a impus în al doilea. Când părea că scapă de sub control decisivul, Jaqueline Cristian a fost protagonista unei noi reveniri spectaculoase – în zadar, însă, pentru că Angelique Kerber a știut să speculeze momentele importante și să tranșeze partida în favoarea sa.
Fostul lider WTA a închis partida după două ore și 18 minute de joc, scor 6-4 / 3-6 / 6-4.
Angelique Kerber, triplă câștigătoare de Grand Slam, a anunțat că se va retrage din tenisul profesionist după Jocurile Olimpice de la Paris.
Românca în vârstă de 26 de ani, aflată în prezent pe locul 57 mondial, a bifat astfel prima sa participare la Jocurile Olimpice.
Jaqueline Cristian a impresionat în primul tur al turneului, când a reușit să o elimine pe Caro Garcia, favorita publicului și numărul 26 mondial. Conaționala noastră a câștigat tot în trei seturi, 5-7 / 6-3 / 6-4, după două ore și 35 de minute de joc.