Liga I: Steaua și-a asigurat titlul de campioană a României după ce a învins Universitatea Cluj

Liga I: Steaua și-a asigurat titlul de campioană a României după ce a învins Universitatea Cluj

Steaua Bucureşti a învins, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a XXXI-a a Ligii I, şi şi-a asigurat titlul de campioană a României, relatează Mediafax. Golul a fost marcat de Prepeliţă, în minutul 45+2, cu o lovitură cu capul de la marginea careului mic.

În minutul 90+3, de la gazde a fost eliminat Târnăcop, pentru un fault la Adi Popa.

Cu trei etape înainte de final, Steaua are un avans de 10 puncte faţă de locul doi. Asadar, echipa nu mai poate fi ajunsă, în contextul în care mai sunt doar 9 puncte în joc. Astfel, Steaua îşi păstrează titlul de campioană, după cel câştigat sezonul trecut.

Campioana României va juca, în etapa viitoare, pe teren propriu cu Pandurii Târgu Jiu, apoi în deplasare cu Petrolul Ploieşti, iar în ultima rundă îi va întâlni acasă pe cei de la Oţelul Galaţi.