Lionel Messi l-a impresionat pe un adversar cu gestul său, la finalul unui meci din urmă cu trei luni. Pe 20 decembrie 2015, Barcelona s-a impus în finala Campionatului Mondial al Cluburilor contra celor de la River Plate, iar atunci Messi a marcat unul dintre goluri chiar în poarta lui Marcelo Barovero, conațioanalul său.
Acesta a precizat în cadrul unui interviu că în timpul acelei partide, în la scorul de 0-0, Messi a avut o mare ocazie, dar Barovero a reușit să apere mingea trimisă de acesta. În acel moment, Messi l-a ajutat să se ridice și l-a felicitat.
Pentru că portarul era întrebat mereu de fiul său când va juca în compania Barcelonei, acel meci a reprezentat un vis devenit realitate pentru fiul său de 9 ani, informează DigiSport.
Am îndeplinit un vis al fiului meu. Mereu mă întreba: când joci cu Barcelona? Când aperi un șut de-ale lui Messi? I-am spus asta lui Leo atunci, pe teren. După meci am mers la el să facem schimb de tricouri, dar îl dăduse deja altcuiva. Apoi, după ceremonia de premiere, ne-am întâlnit în ușa vestiarului și i-am spus că aș vrea tricoul lui Claudio Bravo. A luat tricoul meu și s-a întors cu cel al lui Bravo. Dar și cu o pereche de ghete de-ale lui. Astea sunt pentru fiul tău, mi-a spus! Am înghețat! A fost un gest uriaș!”, a spus Marcelo Barovero.