Pugilistul Lucian Bute a pierdut meciul de la Quebec contra lui DeGale prin decizia arbitrilor, britanicul râmăne astfel deținător al centurii de campion IBF la categoria supermijlocie, informează Gazeta Sporturilor.
Arbitrii-judecători au decis ca centura IBF să rămână în continuare lui James DeGale, acesta fiind declarat învingător cu scorul de 117-111, 116-112, 117-111. Publicul canadian , susținător incontestabil al românului, a fluierat decizia acestora.
Deși meciul a fost unul echilibrat, arbitrii au surprins cu decizia lor de a-l declara învingător pe britanic. Acesta a început meciul în forță, atacându-l pe român lovitură după lovitură. Bute nu s-a lăsat și a preluat apoi controlul jocului.
Partida a fost una deschisă, pugilistul român încercând mereu să se apropie de adversar, acesta răspunzând mereu, dar nu suficient încât diferența scorului să fie atât de mare.
„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut. Eu cred că am făcut o luptă foarte bună şi a fost foarte echilibrat! El e campion olimpuic, campion mondial. Dacă arbitrii au decis că el a câştigat, respect asta! Acum mă întorc în sală şi o iau de la capăt!”, a spus Lucian Bute la finalul meciului, scrie Prosport.
„Ştiam că Lucian Bute este un luptător de talie mondială! Ştiam că va fi greu, dar sunt pregătit pentru oricine! Credeţi-mă, Lucian va reveni”, a afirmat James DeGale, care rămâne campion mondial IBF la categoria supermijlocie.
Campionul olimpic de la Beijing, DeGale, în vârstă de 29 de ani are 22 de victorii, o înfrângere și 14 KO și a câștigat centura în luna mai, după victoria în fața americanului Andre Direll.
Lucian Bute a deținut și el centura pusă în joc la Quebec, pe care a pierdut-o în fața lui Carl Froch, în mai 2012. Românul de 35 de ani, are în palmares 32 de victorii, trei înfrângeri și 25 KO.