„Mi s-au pus cătușe și am fost trimis înapoi în Italia. Mai târziu am aflat că a fost poliția de la Dinamo”. Un fost stranier din Liga 1, detalii șocante despre un episod care s-a petrecut în fotbalul românesc

„Mi s-au pus cătușe și am fost trimis înapoi în Italia. Mai târziu am aflat că a fost poliția de la Dinamo”. Un fost stranier din Liga 1, detalii șocante despre un episod care s-a petrecut în fotbalul românesc

Detalii incredibile din curtea lui Dinamo au ieșit la iveală de curând.

Fostul fundaș al lui FC Național și Poli Timișoara, Jonathan McKain a anunțat că își pune ghetele în cui, iar cu acest prilej a oferit un interviu jurnaliștilor de la FourFourtTwo în care vorbește despre cele mai ciudate lucruri care i s-au întâmplat în carieră.

Printre aceste lucruri face parte și un episod care o are pe Dinamo în prim plan.

Acesta a povestit despre momentul în care trupa din Ștefan Cel Mare a vrut să-l transfere, însă nu s-a mai concretizat nimic în cele din urmă din cauza modului în care au avut loc negocierile.

Cum refuzul celor de la FC Național nu a fost primit prea bine de Dinamo, alb-roșii au vrut să le arate că refuzul nu a fost chiar ceea ce își doreau.

"Dinamo voia sa ma transfere. Am avut de jucat un amical cu AC Milan. Cand am revenit la Bucuresti, mi s-au pus catuse si am fost trimis inapoi in Italia. Mai tarziu am aflat ca politia de la Dinamo a platit cativa oameni pentru a-i opri pe baietii nostri. National refuzase ofertele pentru noi. Acum imi vine sa rad cand imi amintesc, dar ce experienta a fost aia!", a spus McKain pentru FourFourTwo.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`