Mirel Rădoi, optimist după ce România și-a aflat adversarii din grupe, de la Jocurile Olimpice: „Îmi doresc o medalie”

Mirel Rădoi, optimist după ce România și-a aflat adversarii din grupe, de la Jocurile Olimpice: „Îmi doresc o medalie
Mirel Rădoi / Foto: FRF

După ce și-a aflat adversarii din grupe, Mirel Rădoi țintește o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo, reprogramate pentru vara anului 2021.

„Am încredere că vom reuşi o performanţă importantă. Am spus-o şi înainte de EURO 2019 (U-21) că mergem la turneul final să facem viaţa grea oricărui adversar şi să ne calificăm la Jocurile Olimpice.

O spun şi acum că îmi doresc o medalie olimpică. Sper că la momentul convocărilor să găsim înţelegere la cluburi şi să avem la dispoziţie un lot cât mai competitiv”, a declarat Mirel Rădoi, conform site-ului oficial al FRF.

Deși și-a stabilit un obiectiv înalt, Mirel Rădoi crede că nu va avea viață ușoară cu adversarii din grupă.

„La prima vedere, pare o grupă bună, dar imprevizibilă, pentru că nu cunoaştem competiţia şi presiunea care vine odată cu participarea la Jocurile Olimpice. Coreea de Sud este câştigătoarea Cupei Asiei la nivel U23, cu victorii pe linie, Noua Zeelandă a marcat 33 de goluri în 5 meciuri la turneul de calificare, iar Honduras, care se află la a patra participare consecutivă la Jocurile Olimpice, a eliminat SUA în calificări.

Nu mă aştept la meciuri uşoare, dar mergem cu aceeaşi încredere ca la Europeanul de tineret, fără să ne gândim că, după coeficient, am fost în ultima urnă valorică”, a mai declarat selecționerul.

Grupele de la Jocurile Olimpice 2021

România face parte din grupa B, care pare destul accesibilă. Numele „de speriat” Franța, Argentina, Brazilia și Germania le-am putea întâlni în următoarea fază a turneului.

Grupa A: Japonia, Africa de Sud, Mexic, Franţa

Grupa B: Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Honduras, România

Grupa C: Egipt, Spania, Argentina, Australia

Grupa D: Brazilia, Germania, Coasta de Fildeş, Arabia Saudită

Programul naţionalei României la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Honduras – România – joi, 22 iulie, ora 14:00

România – Coreea de Sud – duminică, 25 iulie, ora 14:00

România – Noua Zeelandă – miercuri, 28 iulie, ora 11:30