Mitică Dragomir, înaintea alegerilor LPF: Politicul s-a implicat. Gino Iorgulescu s-a întâlnit cu Victor Ponta

Mitică Dragomir, înaintea alegerilor LPF: Politicul s-a implicat. Gino Iorgulescu s-a întâlnit cu Victor Ponta

Înaintea alegerilor pentru președinția Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir a afirmat că Gino Iorgulescu s-a întâlnit cu Victor Ponta, lucru care îi produce mari emoții, relatează HotNews.

Cum naiba să nu am emoții? Iorgulescu s-a întâlnit cu Ponta. Nu ați văzut ce s-a întâmplat azi-nopate?”, a declarat Dragomir la intrarea în sediul LPF.

Joi au loc alegerile pentru stabilirea noului președinte al Ligii, funcție pentru care se luptă atât Dumitru Dragomir cât și Gino Iorgulescu.

Totodată, Dragomir îşi acuză contracacandidatul, pe Gino Iorgulescu, de faptul că a încercat să-i corupă pe unii preşedinţi de cluburi în cadrul unei întâlniri care a avut loc în Capitală. Potrivit jurnaliştilor de la Cancan la întâlnirea respectivă au participat Victor Ponta şi Liviu Dragnea. Dragomir se temea înaintea alegerilor ca nu cumva implicarea politicului să îl avantajeze la alegeri pe Iorgulescu, mai ales că premierul Ponta a recunoscut faptul că este amic de ani buni cu fostul preşedinte de la FC Naţional.

Gino Iorgulescu a încercat în ajunul alegerilor să atragă cât mai multe voturi de partea sa așa că a purtat discuții cu mai mulți președinți ai cluburilor din Liga I.

Jurnaliștii de la Prosport notează că ar fi vorba de reprezentanții echipelor Steaua, Dinamo, CFR Cluj, Ceahlăul, Oţelul Galaţi, Petrolul, FC Vaslui, Astra, FC Botoşani şi Viitorul. Numai că la întâlnirea respectivă și-au făcut apariția și două personaje surpriză.

Cancan.ro notează faptul că a fost vorba de premierul Victor Ponta și vicepremierul Liviu Dragnea, doi apropiaţi ai fostului preşedinte al clubului FC Naţional. De fapt, Dragomir a spus înaintea alegerilor că se teme ca nu cumva politicul să intervină iar contracandidatul său să fie avantajat.

Am auzit de o întâlnire a lui Gino cu anumiţi preşedinţi. Îi sună înnebunitor şi i-a chemat la o masă. Dacă el crede că poate să-i corupă cu o masă. Eu nu am făcut aşa ceva. El a luat exemplul federaţiei din anii trecuţi, dar eu nu fac aşa ceva. Eu mă bazez pe seriozitatea patronilor”, a declarat actualul preşedinte al LPF.

Dragomir şi Iorgulescu s-au mai duelat o dată pentru funcţia de preşedinte al LPF în octombrie 2000. Atunci, câştig de cauză a avut fostul preşedinte al clubului Victoria Bucureşţti, cu scorul de 11 la 5.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`