Patrick Mouratoglou a oferit primele declarații despre victoria obținută de Simona Halep la TAS și spune că fosta lui jucătoare „a trecut prin iad cu ceea ce s-a întâmplat cu povestea cu dopajul”.
TAS a redus la nouă luni suspendarea de patru ani pe care o primise fostul lider WTA în scandalul de dopaj, iar Simona Halep urmează să revină pe teren, la Miami Open. Judecătorii de la Lausanne au confirmat lipsa intenției – sau, altfel spus, că românca nu s-a dopat cu bună-știință, ci a ingerat roxadustat printr-un supliment contaminat cu substanța interzisă.
Suplimentul îi fusese recomandat de Patrick Mouratoglou și de echipa de la academia care îi poartă numele. Pe parcursul procesului, antrenorul francez a fost criticat adesea pentru ceea ce i se întâmplă Simonei Halep, atât de jurnaliști cu experiență, cât și de foști mari jucători din lumea tenisului.
La câteva zile de la decizia TAS, antrenorul francez, care în prezent îl antrenează pe Holger Rune, a vorbit despre situația fostei sale jucătoare.
„A fost oribil, a fost înfricoșător. Nu știa dacă va mai putea juca vreodată. A trecut prin iad cu ceea ce s-a întâmplat cu povestea cu dopajul”, a declarat Mouratoglou pentru Tennis Channel.
El a vorbit despre perioada în care venise rezultatul pozitiv al testului antidoping.
„Este înfricoșător pentru că nu știi dacă vei putea să stabilești ce s-a întâmplat cu adevărat. De fapt când a început, nu știi nici măcar ce s-a întâmplat pentru că n-ai idee cum a fost posibil să ajungă acest produs în urina ta. Iar apoi trebuie să cauți și să dovedești de unde a provenit, altfel primești maximul (pedeapsa maximă, n.r.)”, a adăugat Patrick Mouratoglou.
„Sunt foarte, foarte ușurat pentru ea că a prevalat în sfârșit adevărul. Revenirea ei este fantastică și pentru tenisul feminin. Abia aștept să o văd jucând și sunt sigur că o mulțime de alți oameni așteaptă și ei acest moment”, a mai declarat antrenorul.