Peste 20 de înotători, între care și fostul campion olimpic Liu Zige, s-au îmbolnăvit în timpul Campionatelor Naționale de natație ale Chinei, informează agenția Xinhua.
Toți sportivii au acuzat stări febrile și diaree.
Autoritățile municipale din Huangshan, orașul care a găzduit competiția la care au participat 372 de concurenți din întreaga Chină, au anunțat că au deschis o anchetă pentru a depista cauzele care au provocat îmbolnăvirea sportivilor.
Alături de Liu Zige, medaliat cu aur la 200 m fluture cu ocazia JO 2008 de la Beijing, printre bolnavi se află și noua stea a înotului chinez, Ning Zetao.
El a obținut patru medalii de aur la recentele Jocuri Sportive ale Asiei de la Incheon (Coreea de Sud), forțat să se retragă din finala probei de 50 m liber programată sâmbătă.