Presa din Spania: Problemele cu Arena Națională scad șansele ca Euro 2020 să fie organizat în București (FOTO)

Presa din Spania: Problemele cu Arena Națională scad șansele ca Euro 2020 să fie organizat în București (FOTO)
Foto: marca.com

Scandalul care are ca subiect principal Arena Națională a ajuns și în ziarele din presa străină. Jurnaliștii de la Marca au scris un material pe prima pagină în care au precizat detalii despre cazul în care este implicat stadionul din București. Potrivit celor scrise de spanioli, aceste „dispute” pot reduce șansele ca Bucureștiul să găzduiască Euro 2020.

Unul dintre cele mai vândute ziare din Spania a pus acest scandal pe prima pagină, și a anunțat că amicalul dintre România și naționala iberică se va juca la Cluj, din cauza faptului că cel mai mare stadion din țară este implicat într-un scandal foarte mare.

Atunci când au scris despre acest subiect, jurnaliștii spanioli au exagerat cu banii care s-au investit în acest stadion, ei spunând că au fost cheltuiți 500 de milioane de euro, pe când suma reală a fost de 234 de milioane.

„Stadionul în care s-au investit mai mult de 500 de milioane de euro are probleme cu acoperişul retractabil”, a scris jurnaliștii. Aceștia au continuat și au spus că „această problemă poate compromite șansele ca Bucureștiul să organizeze Europeanul din 2020.”