Adunarea Generală a LPF a respins propunerea ISB deoarece o diminuare a contractului din drepturile TV „ar da peste cap” activitatea cluburilor din Liga I, a afirmat vineri, preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală.
„Orice leu sau euro intră în contului unui club, nu e vorba numai de Steaua, contează. Pentru Steaua e procentul mai mic, pentru că are bugetul mai mare. Dar pentru cluburile mai mici aceşti bani sunt foarte importanţi. Iar pe criza asta dacă mai şi scădem nişte bani pe care cluburile i-au luat în calcul pentru stabilirea bugetului, atunci le dă peste cap tot bugetul. Oamenii şi-au calculat sumele de transfer, salarizările, iar dacă în cursul derulării contractului ar interveni modificarea asta (n.r. – diminuarea valorii contractului pentru drepturile TV), atunci ar da peste cap activitatea cluburilor”, a spus Argăseală, citat de Mediafax.
Adunarea Generală a LPF a respins, vineri, propunerea companiei ISB de diminuare a contractului privind drepturile TV ale meciurilor din primul eşalon, cu 13 voturi la 1.
Conform contractului în vigoare, la 15 iunie ISB trebuie să achite 17 milioane de euro ligii, reprezentând prima tranşă din valoarea drepturilor TV pentru sezonul 2015/2016, în caz contrar contractul cu firma din Malta va fi reziliat.
Dacă înţelegerea cu ISB va fi ruptă, companiile RCS-RDS şi Telekom sunt dispuse să le oferă cluburilor între 25 şi 28 de milioane de euro pe sezon pentru preluarea în comun a drepturilor TV ale meciurilor din Liga I.
Secretarului general al LPF, Justin Ştefan, a anunțat că Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal poate denunţa unilateral contractul de valorificare a drepturilor TV dacă Intel Sky Broadcast (ISB) nu efectuează plata până luni. (Detalii AICI)