Președintele Federației Israeliene de Fotbal, interogat de poliție: Avi Luzon, suspectat de trucarea unor meciuri

Președintele Federației Israeliene de Fotbal, interogat de poliție: Avi Luzon, suspectat de trucarea unor meciuri
Foto: uefa.com

Avi Luzon, președintele Federației Israeliene de Fotbal, a fost interogat de unitatea anti-fraude a poliției, fiind suspectat că a falsificat rezultatele unor meciuri, relatează AFP.

“Avi Luzon este suspectat că a falsificat rezultatele unor meciuri și a intervenit în delegarea arbitrilor, ceea ce ar putea duce la inculpări pentru fraudă și abuz de încredere. El a fost interogat duminică, pe parcursul a opt ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor de ordine, Micky Rosenfeld.

Luzon, care își susține nevinovăția, a primit interdecția de a părăsi țara.

De asemenea, au mai fost interogați, în cadrul aceleași anchete, jucători, antrenori și arbitri.

Potrivit purtătorului de cuvânt Micky Rosenfeld, “în funcție de cum va decurge ancheta” este posibil ca Avi Luzon să fie interogat din nou de polițști.

Tags: