Operatorul telecom O2 va asigura la Jocurile Olimpice organizate anul acesta la Londra cea mai mare zonă wi-fi gratuită din Europa, potrivit datelor oferite de organizatori semnalul urmând să acopere două cartiere lodoneze.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei O2, operațiunea, care nu îi va costa nimic pe contribuabilii britanici, este cu atât mai importantă cu cât organizatorii așteaptă un număr record de turiști la Londra în perioada Jocurilor Olimpice de vară.
Informația vine să completeze anunțul făcut de autoritatea de transport public londoneză care a informat că va instala în stațiile de metrou 120 de puncte de acces wi-fi în vederea Jocurilor Olimpice, potrivit wsj.com.
Zonele care urmează a fi acoperite sunt Kensington, Chelsea și Westminster unde sunt concentrate cele mai importante obiective turistice din Londra, printre care Westimster Abbey, Parlamentul și o multitudine de muzee.
Proiectul va fi inițial implementat pe suprafețe mai mici urmând ca până la JO să acopere toate zonele vizate. Potrivit companiei furnizoare nici un ban nu va fi încasat de la bugetul Marii Britanii, costurile urmând a fi acoperite din reclamă.
Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că rețeaua va asigura o viteză de trasmitere a datelor cuprinsă între 1MB/secundă și 5MB/secundă, iar capacitatea acesteia va fi suficient de mare pentru a asigura orice volum de trafic ar necesita utilizatorii.
“Vom face rețeaua sufficient de densă încât să poată face față ariei de acoperire și volumului. Construim o arhitectură flexibilă care va permite ungradarea și reactualizarea”, a declarat purtătorul de cuvânt.