Raul Rusescu, șocat de faptul că Gabriel Mureșan a scăpat de suspendare după ce i-a fracturat orbita

Raul Rusescu, șocat de faptul că Gabriel Mureșan a scăpat de suspendare după ce i-a fracturat orbita

Mijlocașul ASA Târgu Mureș Gabriel Mureșan, a scăpat de suspendarea de 16 meciuri dictată de Comisia de Disciplină, după ce Comisia de Recurs a FRF a anulat, luni, sancţiunea. Mureșanu fusese sancționat după ce l-a accidentat grav pe atacantul stelist Raul Rusescu, căruia i-a provocat o fractură de orbită.

Raul Rusescu s-a declarat şocat de faptul că suspendarea a fost anulată de Comisia de Recurs a FRF.

„Sunt şocat de decizia Comisiei de Recurs şi consider că nu este normal ca în 2014 să fie tolerate asemenea acte de indisciplină. Din păcate, s-a creat un precedent periculos pentru toţi jucătorii de fotbal. Nu pot şi nu am cum să fiu de acord cu această decizie. Din păcate pentru mine şi pentru familia mea, am trecut prin momente foarte dificile. Încă nu pot să estimez data când voi redeveni un om normal şi când voi putea să îmi desfăşor activitatea fără probleme. Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie”, a declarat Rusescu, pentru site-ul oficial al FC Steaua.

Site-ul echipei campioane a publicat radiografia efectuată de Raul Rusescu după intervenţia chirurgicală la care a fost supus după ce a suferit o fractură de orbită, în care se vede o placă de titan inserată în zona craniului.

În schimb, Comisia de Recurs a păstrat cele şase etape de suspendare dictate în cazul mijlocaşului Ousmane N’Doye (ASA Târgu Mureş), sancţionat tot după meciul cu Steaua.

La 5 noiembrie, Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat 16 partide pe mijlocaşul echipei ASA Târgu Mureş, Gabriel Mureşan, şi şase meciuri pe colegul său Ousmane N’Doye, după ce aceştia i-au accidentat pe Raul Rusescu, respectiv Claudiu Keşeru, la meciul cu Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I.

De asemenea, Gabriel Mureşan a primit o penalitate sportivă de 25.000 de lei, în timp ce N’Doye a fost sancţionat cu 5.000 de lei.

Deciziile au fost luate după ce Comisia de Discplină a FRF a analizat aceste cazuri în urma unui memoriu depus de Steaua.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului